miercuri, 11 mai 2011

Baaa injinerule!


Aceasta insemnare as vrea sa fie un tribut adus celui care a fost Jean Constantin. Lui ,,Nea’’ Jean Constantin. Teoria lui ,,nea’’este expusa chiar de maestrul Jean Constantin intr-unul din rolurile din filmele in care a jucat: cel al unui soldat in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in temuta arma ,,vânători de munte’’, in care pretindea ca ceilalti sa i se adreseze cu ,,nea’’, ca semn de respect pentru vârsta lui, dar si ca recunoastere a meseriasului care ,,zăcea’’ in el. Înca de la aparitia celebrelor ,,BD’’-uri, in care juca rolul lui Patraulea, m-a cucerit. Cu ocazia unui spectacol pe care l-a avut în orasul nostru la vremea aceea, l-am recunoscut pe strada si am obţinut un autograf pe care l-am păstrat ca pe un trofeu. Iată-l, cel de mai jos. Corina Chiriac, in semn de respect, i-a sarutat mana in direct. Se intampla cu trei zile inainte de a împlini 81 de ani, în spectacolul omagial de la Mamaia.
Într-unul din spectacolele de la inceputuri care era dedicat Zilei Femeii, Willy şi Ovidiu au pus in scena un scheci al lui Jean pe care îl făcea împreuna cu Jonny Dimitriu. Asa cum am mai spus si in ,,La teatru cu bilete prin sindicat’’, in sala erau si colegi de serviciu care venisera sa ne vada pe noi, brigada artistica, pentru ca faimoasa echipă de dansuri populare Junii Sibiului o vazusera de foarte multe ori. Multi dintre ei faceau parte la vremea aceea din asa numitul personal TESA. Aceasta categorie de salariati ajunsese sa fie desconsiderata de catre conducerea intreprinderii punându-o sambata de la ora 12 sa mature trotuarul din faţa fabricii sau iarna ca il curete de zapada. Acestia ne transmiteau, inca din timpul repetiţiilor, ca abia asteapta sa ne vada in spectacol. Pe aceasta tema, cu desconsiderarea personanlului TESA, am avut si un text de brigada despre care sper ca sa ajung sa vorbesc la un momet dat.
Astfel, actorul fiind Willy, trebuia sa spuna o poezie in spectacol iar celalalt, Ovidiu, sufleorul care trebuia sa-i sufle poezia, asa… cu intonatie, ca la orice actor cu ştaif. Numai ca ,,sufleorul’’ era ,,luat si dus’’ de la locul faptei, cu ochii la lumea din sala, uita sa-i sufle ,,actorului’’ sau îi repeta la infinit primul vers ,,Păsărică păsărea…’’ Si se intampla până ,,actorul’’ îi atrăgea atentia ca sa dea pagina. Desigur aceasta ,,aminteală’’ degenera in reprosuri si apoi in epitete la adresa sufleorului: bindinar, boschetar, tabrist, funingine, aragaz cu patru ochi… sau ţi-ai mai pus si mobra aia pe ochi . ,,Sufleorul’’, tăcea chitic si înghitea, încerca sa nu se enerveze si mototolea in maine caietul in care chipurile era scrisa poezia. În timpul repetiţiilor, Willy punea mare suflet in scheci facea tot timpul niste ,,figuri’’ ca uneori îl umfla rasul pe Ovidiu. Le-am spus sa se asâmpere ca exista posibilitatea ca pe scena, in urma unui astfel de gest, sa le declanseze rasul pe scena. Si asa a si fost: Ovidiu a cedat primul. Dar nu voia sa arate asta straduidu-se din rasputeri sa nu rada: obrajii i se umflau periodic din cauza râsului. A ramas blocat cu respiratia taiata încât nici nu mai putea zice nimic, s-a intors putin cu spatele catre Willy si luându-l de martor pe un spectator arată cu degetul mare peste umăr Willy care astepta sa-i sopteasca. Acesta dă să înceapă din nou cu epitetele mimind o enervare suprema care pe Ovidiu il face sa bufneasca in ras, iar Wily bufneste si el in ras, râdeau dar nu prea stiau de ce (sau cel putin nu mai stiam noi de la arlechini). Iar sala râdea de ei, de moacele congeestionate de ras pe care le faceau aratindu-ese unul pe altul cu degetul. Stateau cu mâinele sprijinite pe genunchi respirind ingreunat din cauza rasului tragand cu coada ochilui unul la celalalt după care se declansa inca o serie de hăhăială. Initial am crezut ca au buctat-o, dar si-au revenit si au continuat scheciul.
Stiind că în publicul din sala vor fi si TESA, la una din repetitii, in punctul maxim al enervarii lui Willy cand il facea funingine, i-am lui Ovidiu ( ,,sufleorul’’) spus ca sa ,,bage’’ ca ,,injuratura suprema’’ :,, băăăăă injinerule’’! Willy reluand seria de epitete adresate si ajungand la ,,funingine’’, Ovidiu cu ,,mobra pe nas’’, privind pe deasupra ei spre semiintunericul salii, face o pauza si-in încremenirea salii in care se auzea fâlfâierea respiratiilor care nu au mai putut fi oprite, din inalţimea unui Everest, intorcând capul spre Willy decreteaza solemn: BĂĂĂĂĂ INJINERULE! In secunda imediat urmatoare toata sala izbucneste in ris, iar ropotul de aplauze îi împiedica sa continue.
Apoi finalul se precipita sufleorul revenindu-şi:
Păsărica, păsărea,
Păsărică, păsărea,
N-ai văzut pe mama mea?
,,Ba da – e la coadă la cafea’’, zice Ovidiu si iese din scena fugă.
Willy, din inertie da sa repete si se opreste brusc intorcandu-se spre locul unde Ovidiu nu mai era:
-Băăăăăă unde ai văzut tu cafea, spune-mi şi mie?
Ropotele de aplauze îi urmaresc pe cei doi spre disperarea Junilor care stateau si asteptau la arlechin sa isi faca numarul.

Este inutil sa adaug ca la vremea aceea nu se gasea cafea-cafeea, ci doar un amestec de cafea cu naut. Iar cafeau era ciugulita de fetele de la alimentara incit ramanea numai nautul.
Asa cum zicea si Bibanul intr-un scheci de la vremea aceea: ,,Daţi-mi o cafea cu 40% naut si restu’ pauza!’’