 |
| 1988-,,La teatru cu bilete prin sindicat'' |
Aceasta nemultumire a inspectorului mi-a declansat amintirile in legatura cu o sceneta în care la fel erau niste nemultumiri, innăbusite desigur. Sindicatul, care avea si un rol de culturalizare a maselor, printr-o persoana din comitet, facilita obtinerea de bilete la spectacolele de cinema si de teatru. La un moment dat am avut ,,coeficient de mutră’’ ca să primesc de la responsabilul sindical, niste bilete la un film bun care cica ar fi rulat cu casa-nchisă.
Şi iata ca, la un spectacol dedicat zilei de 8 Martie, partidu’ si cureaua lui de transmisie-sindicatu’, ne băgara in fata ca sa ne dam si noi pe scandura binei, sa fim ,,de rasul lumii’’ din întreprindere. Atunci am aflat ca Furdui Iancu ceruse o suma pe care sindicatu’ nu a mai vrut sa o plateasca atunci când a auzit partidu’ cat multi bani cerea. Acceptasera sa vina la spectacol Veta Biriş, Sava Negrean-Brudaşcu şi Laura Lavric. La repetiiţiile generale din ajunul spectacolului am aflat ca de fapt eram considerati ca ,,umplutura’’ de catre cei care trebuiau sa fie adevaratele vedete ale spectacolului: Junii, faimoasa si renumita echipa de dansuri populare, a maestrului Ion Macrea. Trebuia sa facem si noi acolo cevasilea pana ei isi schimbau costumele populare. Nu ne-a deranjat, noi ne-am facut treaba conform dictonului: daca tot nu ne platesc, macar sa o facem bine. Cu o palarie specifica arealului folcloric din zona, cu o camasa inflorata, cu o vesta sau pieptar din mărginime, cu un dermatograf cu care mi-am ingrosat ridurile fetei şi mi-am facut machiajul, cu putina apa pe mustaţă, sprancene si pe la timple peste care am pus un strat de talc, m-am transformat intr-un bătrân. Unuia din echipa de la Juni, i s-a parut ca momentele noastre dureaza prea mult si ca el statea prea mult la arlechin si ca la faima lui de dansator celebru nu i se cuvine atita asteptare, idee preluata de mai multi dintre juni. Bîrfa zicea ca atunci când JUNII au fost într-un turneu in Egipt, în urma unei invitatii a gazdelor de a vizita celebrele piramide, persoana în cauză ar fi spus: ,,…si ce sa vad acolo, niste chietre?’’ Dar Nelu, ,,responsabilul de la brigada’’ (ca noi astialalti eram iresponsabili), transant, le-a spus ca daca nu ne lasa sa facem asa cum vrem noi iesim din spectacol, pentru ca in sala erau si colegi si persoane din întreprindere care veneau sa ne vada pe noi, ca pe ei ii stiau de atita vreme incat s-au plictisit de ei. Maraind ca niste dulai certati de vocea aspra a stapanului (partidu’ si sindicatu’) au acceptat pentru ca au inteles ca nu putea face singuri spectacolul fara noi: nu se mai puteau schimba de costume.
Ideea si sceneta (reconstituita din ceea ce si-a amintit fiecare dintre noi si prelucrata ulterior) am prins-o ,,din zbor’’ la o intalnire din aceea de ,,râsete organizate’’ pe la care eram invitati, acele festivaluri de satira si umor. Umor-cand era bun, facut de amatori care aveau chemare si simt artistic şi omor-cand era facut de penibili, de unii care veneau sa faca asta cu surle si trambite, cu sula pusa-n coaste, la ordin. Cei de la care am ,,împrumutat’’ sceneta erau patru tipi din Bănie, care îi puneau la un loc pe Pat si Patason, Stan si Bran, imbracati in niste fracuri negre, cu marimi nepotrivite pentru ei, purtau tenisi, tricouri cu anchior. Erau cri-mi-nali, sau sa zic mortali, sau penali, sau ca sa zic cool pentru ca acum e trendi. Sau trendy?
Iară clasa muncitoare, care nu mergea in paradis (ca in filmul celebru) ci la teatru, mergea fara tragere de inima, din constrangere si fara sa-si lase problemele acasa sau la usa salii de spectacol. Rezolvarea anumitor cereri şi nevoi de-ale lor erau conditionate de mersul la spectacole pe care uneori nu le intelegeau: o repartitie pentru un apartament, pentru o butelie, pentru un bilet de odihna in sezon la mare. Rebusitu’, venit la teatru in locul nu stiu cui care-si rezolvase treaba si nu-l interesa teatrul, n-avea habar si nici treabă cu ce se petrece pe scenă, dezlega un careu in care era vorba despre Shakespeare si opera sa, iar când nu stia cuvântul din careu-citea cu voce tare definitiile si cerea ajutor vecinilor pronuntand neaos pă romaneste: S-H-A-K-E-S-P-E-A-R-E. Vorba lui Marin Moraru, fecior in casa lui Caratase, din ,,Actorul si salbaticii’’: ,,De şe umbli cu şioara vopsâtî? Monsieur scriim Monsieur şetim!’’ Bătrânul, navetist, fudul de urechi-nevoie mare, in colţul gurii cu un chiştoc stins de ,,Naţinală’’ sau de ,,Mărăşască’’, venise la teatru
pentru ca avea nevoie de o butelie de aragaz, intreba peltic si cepeleag cu voce mare: ,,cat mai dureaza pin’ se termina ca tre’ să prinz trinu’ ca să dau apă la ghite, ha?’’. Isi uitase acasa ochelarii cu dioptrii ca fundurile de sifoane si nu intelegea de ce ,,ăla’’ de sub balcon nu-i declară dragostea ,,ăleilanlte’’ pentru că e mai frumoasă, mai inaltă si mai zveltă. Tânarul timid, cu mari carenţe in tentativa autodidactă despre piesa, cu o ureche la rebusit îi răspunde ,,Romeo şi Julieta’’ şi cu un ochi pe scena îi spune bătrânului că ,,aia e coloana de susţinere de la balconul fetii ăleia’’. ,,Zmecheru’ ’’ care chibiţa si comenta declaratia de dragoste de pe scena, avea raspunsuri la toate. Era un semidoct plin de pilde si invataminte retinute fractionat si puse cap la cap dupa precara sa inţelegere (cum ar fi ,,Castelul de dar nu se cauta la dinţi’’ sau ,,Paza bună trece, pietrele rămân’’), care zicea ca daca ar fi stiut, venea de-acasa cu scara ca să-l ajute pă ,,ăla’’ se se urce in balcon.
Sceneta, cu comic de limbaj, de situatie si calambururi, mergea inainte, sala plina ridea in hohote, care erau cea mai mare rasplata pentru zdroaba noastra si pentru umilinţele indurate. Iulica din primul rand, caruia la repezeala i-am lasat blitul si aparatul foto nemontat, intre doua declansari de blitz incerca sa-mi comunice oarece. După aia am aflat ca el facuse fotografii fără cablul declansator al blitului: apasa simultan cu un deget butonul blitului si cu altul pe butonul declansator al aparatului de fotografiat. Cat despre facut clarul pe aparat…se vede in fotografia de mai jos.
,,Norocul’’ a aparut după vreo doi sau chiar trei ani : un fotograf mai ,,profesionist'' facuse dintr-un alt spectacol de-al nostru-un fotomontaj pentru Casa de Cultura si m-a cautat sa-mi dea fotografia cea de şi mai sus. Stradania noastra fusese mai bine consemnata de astă dată..
Şi iata ca, la un spectacol dedicat zilei de 8 Martie, partidu’ si cureaua lui de transmisie-sindicatu’, ne băgara in fata ca sa ne dam si noi pe scandura binei, sa fim ,,de rasul lumii’’ din întreprindere. Atunci am aflat ca Furdui Iancu ceruse o suma pe care sindicatu’ nu a mai vrut sa o plateasca atunci când a auzit partidu’ cat multi bani cerea. Acceptasera sa vina la spectacol Veta Biriş, Sava Negrean-Brudaşcu şi Laura Lavric. La repetiiţiile generale din ajunul spectacolului am aflat ca de fapt eram considerati ca ,,umplutura’’ de catre cei care trebuiau sa fie adevaratele vedete ale spectacolului: Junii, faimoasa si renumita echipa de dansuri populare, a maestrului Ion Macrea. Trebuia sa facem si noi acolo cevasilea pana ei isi schimbau costumele populare. Nu ne-a deranjat, noi ne-am facut treaba conform dictonului: daca tot nu ne platesc, macar sa o facem bine. Cu o palarie specifica arealului folcloric din zona, cu o camasa inflorata, cu o vesta sau pieptar din mărginime, cu un dermatograf cu care mi-am ingrosat ridurile fetei şi mi-am facut machiajul, cu putina apa pe mustaţă, sprancene si pe la timple peste care am pus un strat de talc, m-am transformat intr-un bătrân. Unuia din echipa de la Juni, i s-a parut ca momentele noastre dureaza prea mult si ca el statea prea mult la arlechin si ca la faima lui de dansator celebru nu i se cuvine atita asteptare, idee preluata de mai multi dintre juni. Bîrfa zicea ca atunci când JUNII au fost într-un turneu in Egipt, în urma unei invitatii a gazdelor de a vizita celebrele piramide, persoana în cauză ar fi spus: ,,…si ce sa vad acolo, niste chietre?’’ Dar Nelu, ,,responsabilul de la brigada’’ (ca noi astialalti eram iresponsabili), transant, le-a spus ca daca nu ne lasa sa facem asa cum vrem noi iesim din spectacol, pentru ca in sala erau si colegi si persoane din întreprindere care veneau sa ne vada pe noi, ca pe ei ii stiau de atita vreme incat s-au plictisit de ei. Maraind ca niste dulai certati de vocea aspra a stapanului (partidu’ si sindicatu’) au acceptat pentru ca au inteles ca nu putea face singuri spectacolul fara noi: nu se mai puteau schimba de costume.
Ideea si sceneta (reconstituita din ceea ce si-a amintit fiecare dintre noi si prelucrata ulterior) am prins-o ,,din zbor’’ la o intalnire din aceea de ,,râsete organizate’’ pe la care eram invitati, acele festivaluri de satira si umor. Umor-cand era bun, facut de amatori care aveau chemare si simt artistic şi omor-cand era facut de penibili, de unii care veneau sa faca asta cu surle si trambite, cu sula pusa-n coaste, la ordin. Cei de la care am ,,împrumutat’’ sceneta erau patru tipi din Bănie, care îi puneau la un loc pe Pat si Patason, Stan si Bran, imbracati in niste fracuri negre, cu marimi nepotrivite pentru ei, purtau tenisi, tricouri cu anchior. Erau cri-mi-nali, sau sa zic mortali, sau penali, sau ca sa zic cool pentru ca acum e trendi. Sau trendy?
Iară clasa muncitoare, care nu mergea in paradis (ca in filmul celebru) ci la teatru, mergea fara tragere de inima, din constrangere si fara sa-si lase problemele acasa sau la usa salii de spectacol. Rezolvarea anumitor cereri şi nevoi de-ale lor erau conditionate de mersul la spectacole pe care uneori nu le intelegeau: o repartitie pentru un apartament, pentru o butelie, pentru un bilet de odihna in sezon la mare. Rebusitu’, venit la teatru in locul nu stiu cui care-si rezolvase treaba si nu-l interesa teatrul, n-avea habar si nici treabă cu ce se petrece pe scenă, dezlega un careu in care era vorba despre Shakespeare si opera sa, iar când nu stia cuvântul din careu-citea cu voce tare definitiile si cerea ajutor vecinilor pronuntand neaos pă romaneste: S-H-A-K-E-S-P-E-A-R-E. Vorba lui Marin Moraru, fecior in casa lui Caratase, din ,,Actorul si salbaticii’’: ,,De şe umbli cu şioara vopsâtî? Monsieur scriim Monsieur şetim!’’ Bătrânul, navetist, fudul de urechi-nevoie mare, in colţul gurii cu un chiştoc stins de ,,Naţinală’’ sau de ,,Mărăşască’’, venise la teatru
pentru ca avea nevoie de o butelie de aragaz, intreba peltic si cepeleag cu voce mare: ,,cat mai dureaza pin’ se termina ca tre’ să prinz trinu’ ca să dau apă la ghite, ha?’’. Isi uitase acasa ochelarii cu dioptrii ca fundurile de sifoane si nu intelegea de ce ,,ăla’’ de sub balcon nu-i declară dragostea ,,ăleilanlte’’ pentru că e mai frumoasă, mai inaltă si mai zveltă. Tânarul timid, cu mari carenţe in tentativa autodidactă despre piesa, cu o ureche la rebusit îi răspunde ,,Romeo şi Julieta’’ şi cu un ochi pe scena îi spune bătrânului că ,,aia e coloana de susţinere de la balconul fetii ăleia’’. ,,Zmecheru’ ’’ care chibiţa si comenta declaratia de dragoste de pe scena, avea raspunsuri la toate. Era un semidoct plin de pilde si invataminte retinute fractionat si puse cap la cap dupa precara sa inţelegere (cum ar fi ,,Castelul de dar nu se cauta la dinţi’’ sau ,,Paza bună trece, pietrele rămân’’), care zicea ca daca ar fi stiut, venea de-acasa cu scara ca să-l ajute pă ,,ăla’’ se se urce in balcon. Sceneta, cu comic de limbaj, de situatie si calambururi, mergea inainte, sala plina ridea in hohote, care erau cea mai mare rasplata pentru zdroaba noastra si pentru umilinţele indurate. Iulica din primul rand, caruia la repezeala i-am lasat blitul si aparatul foto nemontat, intre doua declansari de blitz incerca sa-mi comunice oarece. După aia am aflat ca el facuse fotografii fără cablul declansator al blitului: apasa simultan cu un deget butonul blitului si cu altul pe butonul declansator al aparatului de fotografiat. Cat despre facut clarul pe aparat…se vede in fotografia de mai jos.
,,Norocul’’ a aparut după vreo doi sau chiar trei ani : un fotograf mai ,,profesionist'' facuse dintr-un alt spectacol de-al nostru-un fotomontaj pentru Casa de Cultura si m-a cautat sa-mi dea fotografia cea de şi mai sus. Stradania noastra fusese mai bine consemnata de astă dată..
